Dumitru, un foarte bun cântăreţ bisericesc, a primit un ajutor deosebit de la Sfântul Dimitrie cel Nou. Venise în Bucureşti din Constanţa. Când a ajuns în Capitală, a început să muncească şi s-a căsătorit aici. Fata pe care o luase era însă una cu înclinaţii mai lumeşti. Văzând că nu se potrivesc, cei doi au hotărât să se despartă. Însă, dacă divorţa, băiatul rămânea fără casă, pentru că locuiau în apartamentul fetei. Văzându-l abătut, lumea din biserica unde cânta îl întreba: „Domnu’ Dumitru, de ce sunteţi aşa întristat?” El le răspundea: „Am nişte necazuri acasă. Acum sunt pus în situaţia de a nu avea unde să locuiesc. Nu am unde mă duce”.


Dumitru a început să meargă des la Catedrala Patriarhală pentru a se închina la moaştele Cuviosului Dimitrie. Trecând mai multe zile, într-o noapte i s-a arătat Sfântul în camera unde se odihnea. L-a recunoscut. Avea chipul asemenea cu cel zugrăvit în fresca de la raclă. Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puţin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieşind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinaţie. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: „De ce eşti mereu lipsit de bucurie?” „Nu am unde să mă duc. Soţia mă goneşte de acasă, nu am unde locui!” „Dacă cauţi gazdă, eu am două camere. Vino şi vezi”. Dumitru a plecat la bătrânică şi a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia şi viaţa lui a reintrat pe făgaşul normal. Fiind de profesie horticultor, pentru priceperea lui în aranjamentele florale, Dumitru a ajuns să fie cunoscut chiar de Ceauşescu, care i-a dat sarcina să se ocupe de cele mai importante grădini publice din Bucureşti. Ba i l-a recomandat şi preşedintelui Iugoslaviei, Tito, care l-a primit la Belgrad pentru a înfrumuseţa grădinile din capitala sârbă. Dumitru are acum 80 de ani.

* * *
În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios care participa regulat la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul ca să se închine, umblând în cârje. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte, şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea făcea el acolo în felul lui, şi …minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de minune. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i totul preotului slujitor de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu şi a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.

* * *
O doctoriţă de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu, a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni, i-a spus: „Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună!” Ea şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.

* * *
Stela, o creştină credincioasă, venea zilnic la Catedrala Patriarhală şi se închina la sfintele moaşte. Avea însă o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. Venea şi se spovedea de multe ori la unul din duhovnicii de acolo, părintele Antim, care mărturiseşte: „Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna.“ Într-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în catedrală şi părintele o vede pe Stela cum se aşază la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat un ceas rugându-se Sfântului. Apoi s-a ridicat, venind la acel părinte cu bucurie mare în suflet. Atâta i-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Şi din acea zi sora Stela vorbeşte, şi toţi o pot auzi cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe. Stela are în jur de 50 de ani. Este căsătorită şi are două fete. Părintele a explicat că „avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei“.

* * *
În 2004, la unul din duhovnicii Catedralei, părintele Dimitrie, a venit un om în jur de 30-35 şi care i-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Spunea că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.
Când a ajuns la Catedrală, omul era bolnav, avea o semiparalizie. Duhovnicul i-a spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Omului i-a venit foarte greu, nu mai avea aceleaşi „pârghii” pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.

* * *
O doamnă în jur de 40 de ani era revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la unul din duhovnicii de la Patriarhie, i-a spus, ascunzând fapta sa: „Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor”. Acesta i-a făcut făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-a explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci femeia a strigat: „Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile!”. Apoi s-a vindecat.

Articol aparut in nr. 9 al revistei “Familia Ortodoxa”