Sfârşitul secolului XX ne-a obişnuit cu date simbolice: 1989 a însemnat prăbuşirea regimului comunist în ţările din Europa de Est la exact 200 de ani de la izbucnirea în istorie a Revoluţiei Franceze (1789) ce l-a inspirat şi născut. La începutul anilor ’90, comunismul a căzut şi în Rusia după 70 de ani de la instaurarea lui în această ţară.
Iar acum, la 70 de ani de la măcelul comandat de Stalin de la Katyn, elita poloneză e decapitată din nou. În 1940, aproximativ 22.000 de oameni – elita ofiţerimii poloneze, floarea intelectualităţii acestei ţări – au fost omorâţi cu câte un glonte în ceafă. Astăzi, în frunte cu preşedintele Poloniei, Lech Kaczynski şi soţia lui, 88 de persoane din corpul de elită al statului polonez – şeful băncii centrale şi cei mai importanţi oameni din armată – s-au prăbuşit cu avionul în apropiere de aeroportul militar rus din Smolensk. Erau în drum spre Katyn, pentru comemorarea celor cărora acum le-au urmat!
Şi n-au fost urmaşi nevrednici! Lech Kaczynski, alături de fratele său geamăn Jaroslaw – ce din fericire nu s-a aflat în avion –, s-au constituit într-un tandem redutabil între o fostă URSS şi o nouă URSS. Semnificaţia acestei tragedii se va judeca undeva între aceste două blocuri, aşa cum a fost şi soarta Poloniei de-a lungul secolului XX. Împotriva unuia au luptat ca membri ai Solidarităţii poloneze şi au făcut în 1981 puşcărie pentru asta; împotriva celuilalt, de data aceasta în postura de preşedinte şi premier, au dat o lecţie de demnitate refuzând să semneze Tratatul de la Lisabona – de instituiere a UE – până ce nu vor fi adoptate unele amendamente care să-i ocrotească pe catolicii polonezi.
În postul de primar al Varşoviei, Lech Kaczynski, a interzis ca ruşinea să invadeze oraşul sub forma paradelor homosexualilor; din postura de premier, Jaroslaw Kaczynski a dus o politică internă ale cărei roade se văd astăzi, când ţara nu este afectată de criză aşa cum sunt Grecia, Bulgaria sau România.
Lech Kaczynski a refuzat sistematic să facă din ţara sa un plocon pentru ursul estic sau vulpea vestică. În 2006, coşmarul noii URSS şi a fostei URSS a fost veto-ul polonez: atunci preşedintele polonez s-a opus unei înţelegeri între Germania şi Rusia – ca un pact economic ce amintea de Ribbentrop-Molotov – şi care ar fi pus sub semnul întrebării siguranţa energetică a Europei de Est. Gestul a iritat profund atât elita neo-kaghebistă condusă de Putin cât şi cea neo-marxistă europeană.
Iar astăzi, cât de curios e să vedem cum primele mesaje de condoleanţe au venit tocmai din partea Rusiei şi a Germaniei, cum cei care ieri şi-au împărţit Polonia astăzi o plâng amarnic. Şi cât de cinic e ca premirul Putin să fie desemnat şeful comisiei de anchetă a tragicului eveniment: fostul agent KGB anchetează suspecta moarte a elitei poloneze! De ieri si de azi! Spre uşurarea tovarăşilor de drum europeni.
Indiferent de cauzele prăbuşirii avionului, rămâne Katyn – locul de îngropare al elitelor poloneze. Şi nu trebuie să uităm că fiecare ţară cuprinsă în lagărul comunist are Katyn-ul său – locul de baştină al suferinţei sale. De aceea, pentru a înţelege, rămăşiţele de avion prăbuşite lângă Smolensk-ul rusesc trebuie privite cu ochii Katyn-ului, cu ochii Aiudului…
Petru Molodeţ








































1) Acum ceva vreme, cînd aflasem și eu de Katyń, am început să întreb în stînga și-n dreapta pe cei de-o seamă cu mine dacă știu ceva despre subiect. Nu știau. Doar ăi bătrîni știau. E, acum, după înălțarea la cer a lui Lech Kaczyński, nu Smolensk va fi cunoscut, ci tot Katyń. Și va fi cunoscut așa cum sunt Auschwitz & Bierkenau, Dachau, Treblinka… Pentru că în toate aceste locuri cetățenia poloneză era o asigurare de moarte. Pînă acum se va fi știut doar calitatea etnică a martirilor. De acum înainte se va ști și cetățenii cărei patrii erau ei. O patrie care a luat diverse forme pe hartă, precum apa-n pahar, cu granițe aiuristice și cu singura mulțumire că n-a ajuns să figureze prin Siberia pe undeva.
.
2) Presupun că dacă lui Kaczyński i s-ar fi propus să se jertfească pe sine patriei, n-ar fi zis nu.
Nu știu de ce văd doliul acesta nu ca pe un accident, ci ca pe omagiul suprem pe care o nație îl aduce istoriei sale. Andrzej Wajda dăduse deja direcția prin filmul său din 2007. Acum, Polonia e întreagă. A dat tot ce-a avut mai bun.
.
3) Chiar dacă ne putem lesne închipui cum cineva își soarbe mulțumit vodka: ”Kămiemărare ați vrut, kămiemărare aveți…” sau, parafrazîndu-l pe Brecht – Muratov mîncînd mere în timp ce caută cutii negre… → Și totuși, chiar și așa, călăul acesta presupus umblă singur pe calea lui, căci nimeni nu-l confirmă în funcție: polonezii nu sunt victime, nu au avut niciodată apucături în acest sens. Demnitatea lor a ales să-i facă eroi.
.
4) Recuperarea istoriei poloneze este un subiect care îi privește pe toți cetățenii și etnicii polonezi și la care participă fiecare prin memoria sa, prin neuitare.
Criza criminală a pușcăriilor comuniste din România a lăsat românilor o mare senilitate, un fantomatic institut de investigare a crimelor comunismului și un Vladimir Tismăneanu. Suntem în continuare ceea ce au vrut Ana Pauker și Dej și Ceaușescu și Iliescu și… alții atunci cînd ne-au decapitat la Canal, la Periprava, la Gherla, la Aiud, la Sighet…
Polonezii nu sunt victime. Noi nici măcar nu realizăm ce ni s-a întîmplat. Dacă în 50 de ani de bolșevism am uitat cu seninătate și am supraviețuit ca niște bacterii șmechere – nu vreau să-mi dau seama de ce în atîta amar de istorie românii nu au reușit să construiască nici palate, dar nici minți sau caractere. Oare nu cumva pentru că de fiecare dată cînd li s-a cerut să uite – uitau, să mazilească – mazileau, să lase în paragină – lăsau, o istorie întreagă în care românii și-au făcut lor înșiși toate acestea și încă, drept corolar – bășcăul nechezător care să le amestece pe toate într-un compost steril.
Paradigma poloneză e o păsărească ridicolă pentru români. Ceva între caraghioslîc de fraieri și ”vai, săracii”…
.
5) Nu te poți abține să observi că Polonia rămîne poetică în întreaga sa desfășurare.
.
6) De nervi, ascult poloneze. Mă duce gîndul că pentru a merita un Chopin tre` să plătești cu toată valuta pe care o ai.
.
7) Dumnezeu să ne ajute să luăm aminte la exemplul de excelență al polonezilor.