Urmând unui plan mondial de reducere a gazelor cu efect de seră prin instituirea unei taxe globale pe consumul de dioxid de carbon, din 2010 în România se întrevede posibilitatea introducerii unei noi taxe: taxa pentru emisiile de dioxid de carbon rezultate din consumul propriu de gaze, electricitate şi transport. De fapt, taxa pe dioxid de carbon nu este altceva decât impunerea unei taxe pe aerul consumat, având în vedere că emisiile de dioxid de carbon sunt o consecinţă naturală a consumului aerului necesar arderilor corespunzătoare. Şi de la taxa pe aerul consumat de maşini până la taxa pe aerul pe care îl respiră omul nu mai este decât un pas, care se profilează tot mai clar în declaraţiile şi măsurile organismelor internaţionale. Iar de aici, de ce nu ne-am putea gândi că în viitorul nu prea îndepărtat va trebui să plătim o taxă la fiecare copil născut, pentru simplul fapt că acesta, existând şi respirând, va consuma aerul planetei?! Oare aici se doreşte să se ajungă?
După cum ne informează agenţiile de presă, ţara noastră, luând în discuţie în cadrul Ministerului Economiei impunerea unei taxe pe dioxidul de carbon, urmează în mod fidel unui plan conceput de Marea Britanei şi intitulat „Planul de Salvare a Terrei”. Planul a fost susţinut şi la Summitul ONU pe probleme de mediu, desfăşurat la sfârşitul lunii septembrie în New York, SUA, şi urmează a fi implementat la nivelul întregii Uniuni Europene de anul viitor. În cadrul summitului, preşedintele Franţei, Nicholas Sarkozy, a subliniat la rândul lui faptul că „în politică, economie, mediu se impune necesitatea unei noi guvernări mondiale” şi a pledat pentru crearea unei Organizaţii Mondiale a Mediului şi înfiinţarea unei taxe pentru emisiile de dioxid de carbon la graniţe. Franţa va implementa, la rândul ei, o taxă asemănătoare de anul viitor. (Cf. Cotidianul şi Mediafax.ro din 24 septembrie 2009)
Dacă ecologismul a însemnat până nu demult o atitudine de reproş şi indignare pe care fiecare om onest o resimţea faţă de exploatarea iraţională şi distrugerea naturii operată de marile companii moderne ajutate de tehnică, acum el a ajuns tot mai mult o ideologie, pentru care omul este principalul dăunător al unei naturi divinizate.
Taxa în sine, pe care organizaţii internaţionale precum ONU încearcă să ne-o impună, vorbeşte de la sine: dacă fiecare cetăţean al lumii trebuie să plătească o taxă pentru simplul fapt că există, atunci însăşi existenţa omului devine o problemă pentru existenţa planetei. Putem spune, astfel, că taxa are la bază incredibila pretenţie că prin simplul fapt că respiră, omul este un dăunător. Dar, dacă omul trebuie să plătească o taxă pur şi simplu pentru faptul că este nevoit să consume gaze şi energie şi, de ce nu!, pentru că respiră, el a devenit un intrus în propria sa casă, un nepoftit care trebuie să plătească un bir pe existenţă. Ne întrebăm, atunci, cine sunt noii proprietari ai Pământului?
| În preajma Summitului ONU pentru probleme de mediu, parcă pentru a-i pregăti agenda, au apărut câteva pretinse studii ştiinţifice care susţin, nici mai mult, nici mai puţin decât că omul este cauza deteriorării mediului înconjurător prin însăşi apariţia sa pe lume. Astfel, London School of Economics a publicat la începutul lunii septembrie un studiu care afirmă că cel mai bun şi cel mai ieftin mod de a combate încălzirea globală este folosirea contraceptivelor pentru diminuarea populaţiei. „Roger Martin, directorul Optimum Population Trust de la London School of Economics, a declarat că «a fost întotdeauna evident că emisiile totale depind de numărul celor care le produc… Cantitatea emisiilor nu poate fi redusă aşa cum vrem noi în timp ce populaţia continuă să crească».” (cf. hotnews.ro) În august apare un alt studiu, realizat de doi cercetători din statul Oregon, SUA, care afirmă că cel mai bun mod de a susţine cauza ecologistă este abţinerea de la a mai face copii. Astfel, „cercetatorii Paul Murtaugh şi Michael Schlax de la Universitatea de Stat Oregon afirmă că a avea copii este una dintre ocupaţiile cele mai «distructive» pentru mediu. Principiul de bază al studiului este acela că «o persoană este responsabilă pentru emisiile [de dioxid de carbon ale] descendenţilor săi». Orientarea anti-procreativă a mişcării ecologiste capătă susţinere în lumea ştiinţifică. Luna trecută, British Medical Journal a publicat un articol pe aceeaşi temă, în care se anunţă că a avea mai puţini copii are un efect similar cu renunţarea la maşinile mari consumatoare de carburant fosil. Recent, propaganda anti-natalistă a proliferat în media şi pe internet pe situri web precum „Happily Childfree” („Fericit fără copii”) sau „The Child Free Life” (expresie cu dublu sens: „viaţa fără copii” şi „viaţa eliberată de copii”). (cf. ro.altermedia.info) |
Vom vedea în cursul investigaţiei noastre că, în esenţa sa, ideologia ecologismului radical – ideologie care a impregnat tot mai mult guvernele ţărilor dezvoltate şi în special organizaţiile internaţionale precum ONU – este o ideologie împotriva omului, ca orice altă ideologie. De altfel, susţinătorii ecologismului radical sunt şi susţinătorii măsurilor de control al populaţiei, aceştia urmărind nu numai încetinirea creşterii populaţiei până la un nivel de dezvoltare zero, ci scăderea cifrei omenirii mult sub acest nivel.
Istoria unei alianţe: ecologismul radical şi războiul împotriva populaţiei
Istoria alianţei dintre cele două mişcări îşi are începuturile după cel de-al Doilea Război Mondial, mai ales în Statele Unite. Gazda care a permis însă alianţei să prindă formă şi să ia amploarea ideologiei din zilele noastre este Organizaţia Naţiunilor Unite. ONU a sărbătorit pentru prima dată deja binecunoscuta Zi a Pământului în 1969, pentru ca numai un an mai târziu ea să fie sărbătorită cu mare pompă în SUA.
Ziua Pământului sărbătorită în 1970 în SUA a fost una dintre primele şi cele mai mari manifestări ecologiste, amplu sprijinită şi finanţată de magnatul american Hugh Moore, unul din principalii susţinători ai controlului populaţiei în SUA. Acesta a declanşat o campanie de susţinere a proiectului ecologist, prin distribuirea a peste 300.000 de fluturaşi despre „bomba demografică”, alături de casete conţinând discursurile celor mai mari susţinători ai controlului populaţiei. Ziarele controlate de el au afişat benzi desenate şi reclame în care principala temă era aceea una singură: poluarea e cauzată, pur şi simplu, de existenţa prea multor oameni. Sloganul impus de Moore şi adepţii săi era: Oamenii poluează! (Cf. Jacqueline Kasun, Războiul împotriva populaţiei, pp. 242-243)
Între timp, de-a lungul anilor ’60 şi ’70 ai secolului trecut, susţinătorii controlului populaţiei au reuşit să infiltreze şi să câştige treptat două importante fronturi: administraţia SUA şi cele mai mari organizaţii mondiale: Banca Mondială şi ONU. Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie, Fondul ONU pentru copii (UNICEF), Organizaţia pentru Cultură şi Alimentaţie şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii au fost şi sunt principalele mecanisme prin care agenţii controlului populaţiei şi-au impus şi implementat agenda.
În acelaşi timp, însă, miriadele de grupări ecologiste din Statele Unite şi din Europa au început să-şi impună agenda prin aceleaşi organizaţii, astfel încât au urmat o serie de conferinţe şi convenţii organizate în special de ONU şi puternic finanţate de SUA, prin care s-a sudat apropierea dintre cele două forţe.
Au apărut astfel primele Summituri ale Pământului. Primul dintre ele a avut loc în 1972 în Stockholm, Suedia, unde s-au pus bazele Programului pentru Mediul Înconjurător al Naţiunilor Unite (UNEP), principala pârghie de susţinere şi de implementare a măsurilor ecologiste la nivel mondial.
Anul 2009 a fost declarat de către UNEP şi UNESCO „Anul Gorilei”
În 2008, UNEP a fost declarat principalul pilon al unei noi guvernanţe mondiale pentru probleme de mediu – pe scurt, noua structură de putere care se întrevede deja la nivel mondial şi care ar urma să impună cote de consum pe dioxidul de carbon pentru fiecare ţară de pe planetă. (Cf. William W. Kay, Monstrul lui Waldheim: Programul Ecofascist al Naţiunilor Unite)
Noua structură de putere a fost pregătită deja prin Protocolul de la Kyoto, semnat în 1997 de 160 de ţări, protocol prin care statele semnatare se angajează să reducă cu anumite procente emisiile de gaze cu efect de seră. Tocmai pentru că protocolul implică de fapt pierderea suveranităţii unui popor în faţa unei organizaţii internaţionale, SUA şi Australia (consideraţi a fi principalii poluatori ai lumii) nu au semnat protocolul; o dată cu administraţia Obama, însă, şansele pentru ca SUA să-l semneze au crescut considerabil. Pe de altă parte, unul dintre consilierii pe probleme economice ai preşedintelui rus Putin, Andrei Ilarionov, a declarat în 2004 că Protocolul de la Kyoto reprezintă „un război nedeclarat împotriva Rusiei”, de vreme ce o condiţie de bază a acestuia o constituie depopularea. Illarionov a mai declarat: „Numai atâta vreme cât îţi reduci populaţia, poţi să îndeplineşti condiţiile de bază ale Protocolului de la Kyoto”. (Cf. Lifesitenews.com din 3 aprilie 2008)
Modelul noii structuri de putere, vizibil mai avansat şi mai bine pus în practică, este Uniunea Europeană, care a reuşit deja să facă din politica de mediu un mijloc de presiune, control şi taxare a ţărilor membre.
Mărşăluind împreună: „Agenda XXI”
Prima alianţă explicită dintre agenţii controlului populaţiei şi cei ai ecologismului a avut loc în SUA în anii 1980, când 59 de organizaţii ecologiste şi pentru controlul populaţiei au propus crearea unei legi federale care să facă din controlul populaţiei un scop naţional.
| Herman Daly, economist la Banca Mondială, şi John Cobb, teolog, au publicat împreună în 1990 un „proiect de dezvoltare durabilă”, în care cereau controlul complet al populaţiei, care să atingă nivele staţionare sau, mai degrabă, de declin, cu naşteri limitate prin autorizaţii emise de stat. Proiectul cerea abolirea deţinerii de terenuri private, controlul guvernului pentru a reduce produsele la „limite biofizice durabile”, transformarea unei jumătăţi sau mai mult din pământurile SUA în habitate nelocuite, redate sălbăticiei, strămutarea masivă a oamenilor şi alte măsuri de acest gen. Pentru a aduce populaţia la limita necesară unei nişe umane, Daly şi Cobb au recomandat ca oamenii să fie învăţaţi să adopte „o viziune biosferică” în spiritul „ecologiei profunde”, care vede necesitatea unei „descreşteri substanţiale a populaţiei umane” cu scopul promovării „înfloririi vieţii non-umane”. (Jacqueline Kasun, Războiul împotriva populaţiei, pp. 255-256.) |
Alianţa dintre ecologişti şi agenţii controlului populaţiei a fost consfinţită la nivel mondial prin Summitul Pământului, organizat de ONU în 1992, la Rio de Janeiro. Summitul a fost condus practic de unul dintre cei mai mari susţinători ai ambelor agende, Maurice Strong, un însemnat industriaş canadian şi adeptul unui cult New Age; el s-a aflat, de asemenea, în fruntea Programului Ecologic al ONU, pentru a deveni apoi asistent-şef al organizaţiei. Strong, alături de Mihail Gorbaciov şi unul dintre membrii celei mai bogate familii din SUA, patron al celor mai mari fundaţii pentru controlul populaţiei, Stephen Rockefeller, au fost iniţiatorii în 2000 ai unui document intitulat Carta Pământului, impregnat de religiile New Age şi cultul Pământului. Prin acest document, se susţine „eliminarea discriminării pe bază de orientare sexuală” (Secţiunea III.12.a), deci promovarea homosexualităţii, dar şi de măsuri de control şi reducere a populaţiei. Potrivit promotorilor lui, „documentul creează un cadru etic şi moral fără precedent pentru a dirija conduita şi comportamentul oamenilor şi naţiunilor unii faţă de alţii, dar şi faţă de Pământ”. (Cf. Lifesitenews.com din 31 martie 2000)
În cadrul Summitului din Rio de Janeiro, Strong a recunoscut importanţa strategică pe care mişcarea feministă radicală o poate avea atât pentru ecologiştii radicali, cât şi pentru susţinătorii controlului populaţiei, şi a acordat un loc special Organizaţiei de Dezvoltare şi Mediu a Femeilor, care de-a lungul anilor a promovat intens avortul, contracepţia şi educaţia sexuală.
| „Femeile trebuie să conştientizeze că nu poate fi vorba de nicio eliberare pentru ele şi de nicio soluţie la criza ecologică în cadrul unei societăţi al cărei model fundamental de relaţionare continuă să fie unul de dominare. Ele trebuie să unească revendicările mişcării feministe cu cele ale mişcării ecologice, pentru a determina o remodelare radicală a relaţiilor socio-economice fundamentale şi a valorilor subiacente acestei societăţi industriale moderne.” (Rosemary Radford Ruether, Noua Femeie/Noul Pământ.) |
S-a format, astfel, o triplă alianţă între susţinătorii ecologismului radical, cei ai controlului populaţiei şi feminismul radical, care în acelaşi an (1992) a emis o Declaraţie Prioritară despre Populaţie. Aceasta susţinea că creşterea populaţiei reprezintă principala cauză pentru suferinţa umană şi degradarea ecologică. Alianţa reprezintă practic o nouă religie, un neo-păgânism care unifică cultul Pământului şi al feminităţii ancenstrale cu sacrificiul uman (deoarece avortul poate fi considerat, într-un anume înţeles, o reiterare a sacrificiului de copii practicat în anumite culte antice).
Unul dintre principalele rezultate, însă, ale Summitului a fost Agenda XXI, pe care Programul Ecologic al ONU a numit-o „cadrul activităţii în secolul XXI”. Agenda susţinea în paginile ei că „creşterea populaţiei lumii” este cauza „creşterii severe a stresului capacităţilor de menţinere a vieţii pe planeta noastră”. Astfel, Agenda cerea o reducere a naşterilor, dar şi o mai mare „autoritate pentru femei” – ca parte esenţială a „programelor de populaţie şi ecologice”. (Apud. J. Kasun, Războiul…, p. 257)
Este interesant de remarcat faptul că una dintre cele mai importante organizaţii non-guvernamentale din lume, cu statut consultativ special pe lângă ONU, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii – considerată a fi principala sursă pentru Agenda XXI – este una dintre cele mai mari promotoare ale instaurării unei guvernări mondiale sprijinită de impozite globale. (J. Kasun, Războiul…, p 280) Ceea ce surprinde la prima vedere este faptul că tocmai o Organizaţie Non-Guvernamentală susţine instaurarea unui guvern mondial, dar mirarea dispare când aflăm că ONG-ul este puternic finanţat de ONU şi guvernul SUA, precum şi de mari fundaţii conduse tocmai de magnaţii pe care aceste ONG-uri ar trebui să-i combată – magnaţi care conduc multinaţionalele şi companiile aflate în topul poluării mediului.
Cum s-a ajuns însă la această alianţă ciudată între magnaţi, agenţii şi birocraţiile din cadrul guvernelor naţionale şi al organismelor internaţionale, agenţii noilor ideologii şi mass-media, este un subiect demn de analizat întrucât descrie structura noului sistem mondial aşa cum începe să-şi facă apariţia tot mai mult şi în ţara noastră.
Vom încerca, de aceea, în următorul număr al revistei să identificăm structurile şi agenţii Noului Sistem Mondial şi fundamentele religioase ale mişcării ecologiste.
0 Responses
Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.