În San Francisco pe urmele Sfântului Ioan Maximovici

Note de pelerin

Cine citeşte viaţa Sfântului Ioan Maximovici, nu se poate să nu-l îndrăgească şi să nu-l simtă pe Sfântul foarte apropiat sufletului său. Mulţi dintre creştini îl consideră cel mai mare sfânt contemporan. Eu l-aş numi pe Sfântul Ioan, Sfântul Apostol Pavel al zilelor noastre şi asta pentru că a propovăduit cu mult curaj Cuvântul lui Dumnezeu în foarte multe ţări: în Serbia, în Franţa, în Belgia, în Olanda, în China, în Filipine, în America.

M-am rugat Sfântului să mă învrednicească să ajung să mă închin la moaştele sale care se află într-o catedrală pe care a construit-o cu câţiva ani înainte de mutarea sa la Domnul. Şi Sfântul mi-a îndeplinit ruga. Ajunsă în San Francisco, am primit mult mai mult decât am cerut. Sfântul mi-a îndrumat paşii prin locuri dragi lui, în care nu speram să ajung, locuri despre care chiar şi creştinii care locuiesc acolo şi care vin des la această catedrală ştiu foarte puţin.

Aşadar, într-o zi cam ploioasă, am pornit alături de un grup de români şi de un grup de pelerini ruşi prin San Francisco, pe urmele Sfântului Ioan Maximovici avându-l ca ghid pe Ieromonahul Iacov, de la Catedrala Veche, acolo unde Sfântul a slujit până la finalizarea lucrărilor la Catedrala Nouă. Aici, la Catedrala Nouă, am reîntâlnit atmosfera duhovnicească trăită în bisericile şi mănăstirile din Rusia. Pe lângă racla cu moaştele Sfântului Ioan creştinii se roagă şi la moaştele Sfântului Ioan din Tobolsk (rudă cu Sfântul Ioan Maximovici), Sfântului Gherman din Alaska, Sfântului Iov de la Poceav şi a multor alţi sfinţi ruşi. Mare a fost bucuria să mă închin şi la o părticică din moaştele Sfântului Patriarh Tihon – unul din noii mucenici ruşi care au fost prigoniţi pentru credinţa lor de către bolşevici. Am simţit nevoia să adresez o cerere specială Sfântului Tihon -  să se roage înaintea Bunului Dumnezeu pentru ca întregul nostru Sinod să aibă puterea de a-L mărturisi pe Hristos cel Adevărat.

După ce am participat la  o mică slujbă ţinută la racla Sfântului Ioan am coborât în cripta de la subsolul catedralei, acolo unde a fost mormântului Sfântului.

Aici părintele Iacov ne-a povestit mai multe minuni săvârşite de Sfântul. Sub racla în care se află moaştele sale se pot trece bileţele cu nume, pe care Sfântul le citeşte. Au venit odată două fete din Europa. Una dintre ele a scris un pomelnic, iar cealaltă nu a făcut acest lucru, deoarece nu credea că sunt citite. Seara i-a apărut Sfântul Ioan în vis şi a mustrat-o, spunându-i că citeşte absolut toate numele şi toate pomelnicele puse de închinători la racla sa.

O altă întâmplare este legată de convertirea minunată a unei familii, soţ şi soţie. Ea a fost bolnavă de cancer şi s-a vindecat datorită rugăciunilor Sfântului Ioan. Şi pentru că a promis că dacă se va vindeca o să se boteze la Catedrala Sfântului Ioan a plecat cu soţul său spre San Francisco. Dar, în timpul călătoriei, soţul îi repeta continuu că el nu se va boteza, deşi atunci când au pornit la drum nu se pusese această problemă. Părintele care îi însoţea i-a spus soţiei să stea liniştită şi să aibă încredere în Sfântul Ioan. Ajuns la raclă, soţul – medic de profesie -, a rămas impresionat de felul minunat în care arătau mâinile Sfântului. Nu îşi putea explica de ce mâinile nu sunt putrezite. Aşa că s-a gândit să ceară o dovadă că relicvele pe care le vedea aparţin unui Sfânt, un semn ca să se convingă de adevărul sfinţeniei şi de lucrarea harului. I-a fost dată şi această dovadă, apărându-i în icoană, chipul Sfântului ca şi cum ar fi fost real, mişcându-şi capul. Şi pentru că nu i-a venit să creadă acest lucru a mai cerut un semn. Şi, minune! Sfântul a scos mâinile din icoană şi l-a binecuvântat. Lăsând la o parte orice îndoială, medicul s-a botezat şi el şi, în prezent, studiază teologia întrucât îşi doreşte să ajungă preot…

Ne-am continuat apoi mini-pelerinajul poposind la aşezământul Sfântul Tihon, acolo unde Sfântul Ioan îşi avea chilia. Una din camere era transformată în biserică (cu altar, icoane şi chiar veşminte care au aparţinut Sfântului). Părintele Iacov ne-a arătat în primul rând icoana Maicii Domnului dătătoare de lapte, icoană la care Sfântul se ruga atunci când era în China ca să-i trimită mâncare pentru orfanii săi (se ştie că în China Sfântul a construit nu numai o catedrală, dar şi o casă pentru orfani). De câte ori se ruga Maicii Domnului, aceasta nu întârzia să-i răspundă. Apoi, părintele ne-a arătat câteva icoane care multă vreme au fost închise la culoare, astfel încât nu se puteau distinge chipurile reprezentate, dar cu timpul s-au curăţat.

Cel mai emoţionant însă pentru mine a fost să ajung în chilia Sfântului şi să mă „odihnesc” câteva clipe în scaunul în care Sfântul îşi petrecea nopţile. Ştiam din viaţa Sfântului că nu dormea niciodată, ci doar stătea într-un scaun. Chilia este foarte mică şi modestă. Are numai un birou, acest scaun şi câteva rafturi cu cărţi în foarte multe limbi, printre care şi în limba română.

Pe unul din pereţii este fotografia părinţilor Sfântului, Boris şi Glafira. Sfântul îi îndemna pe credincioşi să se roage pentru părinţii lui, promiţând că la rândul său se va ruga mai mult pentru acel suflet. Lângă scaunul Sfântului este un tablou reprezentându-l pe Sfântul Ioan, în picioare. I-am spus părintelui că-l simt foarte viu pe Sfântul Ioan în acea icoană. Iar părintele zâmbind mi-a mărturisit că toţi pelerinii îi zic acelaşi lucru.

Ultimul popas a fost la catedrala veche. Aici, o altă bucurie. Părintele Iacov ne-a făcut o rugăciune acoperindu-ne cu mantia de arhiereu a Sfântului deasupra. Imediat după rugăciune ne-a explicat că au avut loc numeroase vindecări miraculoase ale celor care au beneficiat de acelaşi „tratament” ca şi noi. Însă cea mai impresionantă a fost povestea tinerei Sarah, care îşi duce cu multă răbdare crucea unei suferinţe copleşitoare.

Stareţul Iona, al unei mănăstiri închinată Sfântului Ioan Maximovici, l-a rugat odată pe părintele Iacov să meargă cu mantia de arhiereu la fiica sa duhovnicească, Sarah. Această tânără de numai 16 ani fusese muşcată de o insectă şi, în urma infecţiei, paralizase complet. Din tot corpul, numai umerii îi mai putea mişca… După ce părinţii au acoperit-o pe Sarah cu mantia, aceasta a început imediat să răspândească mireasmă, bună mireasmă ce a fost simţită de toţi cei din cameră. Stareţul Iona a fost într-atât de copleşit de emoţie, încât rugăciunea a fost săvârşită numai de către Părintele Iacov.

Şi povesteşte în continuare părintele Iacov:

„În momentul în care am citit din Sfânta Scriptură pe capul ei, Sarah ne-a zis de mai multe ori:

-Pot să îndur asta. Pot să îndur asta. Pot să îndur asta.

-Ce fel de suflet eşti?! Noi am venit să slujim pentru tine, şi tu ne înveţi valoarea răbdării şi a suferinţei!

Iar Sarah, la sfârşitul slujbei ne-a zis:

-Dumnezeu mi-a dat această încercare, aşa să mă rog toată ziua!

-Dacă-ai ştii ce ai spus, Sara! Acesta ar trebui să fie scopul nostru al tuturor, rugăciunea neîntreruptă!”

Sfântul Ioan Maximovici a fost un mare rugător. Să-l rugăm să ne ajute să ne purtăm cu demnitate fiecare dintre noi crucea, să facem faţă tuturor ispitelor, încercărilor şi greutăţilor, şi mai ales să ne ajute să fim mereu de partea celor care îl iubesc pe Hristos.

Raluca Tănăseanu (adresez mulţumiri pentru realizarea acestui material Dianei şi lui Cristian Ţăpuş)