Skip to content


Codul lui Da Vinci sau codul răsturnării anti-hristice a sensurilor

insertprincipal

În esenţă, vremurile de pe urmă, care parcă deja s-au inaugurat, se caracterizează printr-o sporire ajunsă la limite nemaiîntâlnite a confuziei, în virtutea căreia până şi mulţi creştini vor ajunge să confunde cuvintele şi lucrările Celui rău cu cele ale lui Dumnezeu, pentru ca în final să ajungă să se închine antihristului în locul lui Iisus Hristos.
În aceste vremuri, după cum ne precizează Sfântul Lavrentie al Cernigovului, este necesară multă înţelepciune pentru a te putea mântui. Prin cunoştinţă şi înţelepciune duhovnicească vom putea cu uşurinţă să depistăm ideile gnozei antihristice şi, cu harul lui Dumnezeu, ne vom putea delimita cu fermitate de ele.
Pentru a exemplifica proiectul gnostic şi a-i determina strategiile de acţiune în vremea noastră, ne vom opri atenţia asupra Codului lui Da Vinci, un adevărat dicţionar al programelor antihristice care se rulează astăzi în principal prin mass-media, dar şi prin legislaţia şi educaţia care ni se pregăteşte. Vânzarea în peste 60 de milioane de exemplare a Codului lui Da Vinci ne indică faptul că lumea este pregătită să primească mesajul antihristic cuprins în această blasfemiatoare carte sau, cel puţin, ne sugerează eforturile care se fac spre a se atrage întreaga omenire în direcţia unei lecturi întoarse pe dos a adevărului, a sensurilor inverse, iraţionale, ale discursului Celui rău.

Într-o pură poveste poliţistă, Codul lui Da Vinci reproduce şi glorifică ispita primordială a omului, aceea de a se face pe sine dumnezeu în locul lui Dumnezeu. Însă, deşi Renaşterea şi Iluminismul promiteau accesul la auto-deificare tuturor celor care se lepădau de Hristos – vezi Voltaire -, codul lui Da Vinci ne descoperă secretul ascuns şi transmis din generaţie în generaţie de-a lungul veacurilor în cadrul societăţilor secrete: numai anumiţi oameni se pot ridica la rangul divinităţii, precum în catolicism numai Papa este infailibil. În viziunea lui Dan Brown, aceştia sunt membrii Prioriei Sionului, solidari cu descendenţii unui anume Isus pe care în nebunia lui îl identifică cu Mântuitorul Iisus Hristos şi al unei anume Magdalena care în cadrele aceleiaşi intenţionate confuzii mentale o confundă cu Sfânta Maria Magdalena.
Cu alte cuvinte, Dan Brown insinuează că membrii dinastiei plantageneţilor ce supravieţuieşte în cadrul lojei Prioria Sionului îşi găsesc dumnezeirea prin descendenţa directă din nişte zei pe care, după o formulă celebră în scrierile gnosticilor, acesta îi numeşte cu numele sfinte ale Fiului lui Dumnezeu şi Sfintei Maria Magdalena.
Povestirea lui Dan Brown împlineşte din toate punctele de vedere idealul celor care din veac se luptă cu Hristos:
insert11. Pe de o parte, secretul pe care Dan Brown susţine că-l deţine loja Prioriei Sionului şi a Cavalerilor Templieri nu este altul decât dramatizarea înşelăciunii arhiereilor şi a bătrânilor lui Israel care au făcut totul pentru a ascunde învierea lui Hristos. Ideea este tipic gnostică, căci, pentru a se face pe sine dumnezeu, omul înşelat de diavol contestă faptul că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, închipuindu-L ca pe un om obişnuit.
2. Pe de altă parte, ne putem pune întrebarea: cum pot susţine descendenţii plantageneţilor că sunt de spiţă dumnezeiască dacă ei însuşi afirmă că sunt urmaşii unui om cu numele Isus?

insert2

Aici intervine cel de-al doilea aspect al misterului împărtăşit de membrii Prioriei Sionului: ei susţin că taina pe care creştinii au ocultat-o de-a lungul veacurilor nu este alta decât aceea că dumnezeu a fost dintru început de gen feminin şi că s-ar fi întrupat în cele din urmă în persoana unei anume Magdalena din care se trag ei. Din nou întâlnim o idee gnostică clasică, aceea că lumea s-ar fi născut din actul erotic al unei zeităţi feminine numită Sofia. Însuşi personajul principal feminin al Codului lui Da Vinci poartă numele de Sophie, o veritabilă întrupare a zeităţii amintite.

Frăţia (Prioria Sionului) a fost recunoscută dintotdeauna pentruvenerarea sacrului feminin.
– Vrei să spui că gruparea asta este, de fapt, un cult ce se închină unei zeiţe
păgâne?
- Mai degrabă e cel mai reprezentativ cult de acest gen.
(Codul lui Da Vinci, p. 72).

Pe această concepţie se întemeia în trecut cultul Astartei, la templul căreia fecioarele erau batjocorite şi unde prostituţia era considerată act de cult.

Oamenii care căutau împlinirea spirituală veneau la Templu pentru a consulta preotesele – hierodule – cu care făceau dragoste şi aveau astfel experienţa divinului prin intermediul uniunii fizice. (Codul lui Da Vinci, 198)

Această practică orgiastică, susţine Dan Brown admirativ în Codul lui Da Vinci, este recuperată şi întâlnită astăzi atât în loja Prioriei Sionului, cât şi în alte loji masonice.

Langdon preferase totuşi să nu-şi şocheze studenţii povestindu-le că mai mult de zece societăţi secrete din lumea întreagă – multe foarte influente – practicau încă şi astăzi ritualuri sexuale, păstrând astfel vii vechile tradiţii. Personajul interpretat de Tom Cruise în „Eyes Wide Shut” descoperise acest lucru când se strecurase în mijlocul unei întruniri secrete a elitei din Manhattan şi surprinsese o ceremonie Hieros Gamos. Din păcate, realizatorii filmului denaturaseră semnificaţia ritualului, dar esenţa lui totuşi rămăsese – o societate secretă care celebra magia uniunii sexuale (n.n., în fapt orgii ridicate la rangul de cult).
(Codul lui Da Vinci, 199)

Nu ştim dacă lucrurile stau chiar aşa, însă în mod evident mitologia pe care autorul american o impune în mentalul colectiv fundamentează „religios” atât mişcarea feministă, cât şi perversiunile şi practicile orgiastice.

Uniunea fizică dintre bărbat şi femeie constituia (în trecut) unica modalitate prin care omul se împlinea spiritual şi ajungea la gnosis – cunoaşterea divinului. Pe vremea zeiţei Isis, ritualurile sexuale erau considerate unica punte dintre Pământ şi Ceruri.
(Codul lui Da Vinci, 197)

În fond, Codul lui Da Vinci – codul răsturnării antihristice a sensurilor – conferă un temei „teologic” fărădelegii în general: pe de o parte, aceea de a contesta dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu şi a proclama omul ca propriul dumnezeu; pe de altă parte, a dezmăţului şi orgiilor sexuale cu caracter mitologic – mit fondator al unui nou tip de comportament uman şi social.

insert3

De altfel, noul comportament zis religios nu se poate gândi decât în jurul unui alt dumnezeu, lucru pe care Brown îl susţine pe faţă. Cine este zeul la care este chemată să se închine umanitatea? Doar o oarecare zeitate feminină?

- Leigh, pe vremea Inchiziţiei, Biserica i-a acuzat pe Cavalerii Templieri de tot felul de erezii, nu-i aşa?

- Într-adevăr. [...] Sodomie, urinare pe cruce, venerarea diavolului. [...] Mai exact, Biserica i-a acuzat pe Templieri că practică ritualuri secrete în cadrul cărora venerează un cap sculptat în piatră… un zeu păgân care…

- Baphomet! izbucni Teabing. [...] O piatră de căpătâi atât de dragă Templierilor!

Profesorul îi explică lui Sophie, în câteva cuvinte, că Baphomet era o străveche divinitate păgână a fertilităţii, asociată cu forţa creatoare a actului reproducerii. Baphomet era reprezentat sub forma unui cap de berbec sau de ţap – un simbol obişnuit al fecundităţii şi procreării. Cavalerii templieri îl venerau formând un cerc uman în jurul capului sculptat şi înălţând rugăciuni. (Codul lui Da Vinci, 202)

Nu ştim dacă templierii sau alţi masoni se închină la idolul lui Baphomet, după cum susţine Brown, însă acest idol a constituit dintotdeauna cea mai comună reprezentare a diavolului.

- Baphomet! exclamă din nou Teabing. Ceremonia preamărea magia creatoare a unirii sexuale, dar papa Clement a insistat şi a convins în cele din urmă lumea că piatra sculptată a templierilor îl reprezenta de fapt pe diavol. Langdon încuviinţă. Credinţa modernă într-un diavol încornorat, numit Satan, deriva din strădania Bisericii de a face din capul de berbec sau de ţap al zeului fertilităţii un simbol al răului. (Codul lui Da Vinci, 202)

Deci, dacă ar fi să rezumăm, cea mai vândută carte din toate timpurile nu face altceva decât să conteste autoritatea Bisericii întemeiată pe Fiul lui Dumnezeu, tăgăduind însăşi Întruparea, pentru a ne propune păgânismul în locul creştinismului, ritualele orgiastice în locul Sfintei Liturghii şi, ca o consecinţă logică, în locul închinării la Dumnezeul cel adevărat, închinarea la diavol. Desigur, cea mai plăcută închinare la Cel rău nu este după Dan Brown alta decât utilizarea actului sexual ca un mijloc de a comunica direct cu Dumnezeu (198). Pe însuşi Baphomet, Brown numindu-l dumnezeu, ne amintestee astfel de tehnica gnosticilor de a induce confuzia prin inversarea numelor lui Dumnezeu cu al diavolului.

De fapt, dacă citim printre rânduri, vom vedea că Dan Brown nu face altceva decât să spună lucrurilor pe nume, dându-le pe faţă adevăratul lor chip. Adică întreaga propagandă a pornografiei, a aşa-zisului sex liber, mai cu seamă pe calea miturilor TV, nu este altceva decât impunerea în conştiinţa umanităţii a unei noi închinări, a unei noi religii – care, iată, în cartea Codul lui Da Vinci, este numită pe faţă. Nu asistăm decât la instalarea pas cu pas a antihristului, care îşi face intrarea în lumea modernă sub chipul marii desfrânate la care se închină toate popoarele. Este vorba despre patima desfrânării, care, ca un foc, incendiază astăzi prin televiziune şi cele mai ascunse colţuri ale planetei.

Vino să-ţi arăt judecata desfrânatei celei mari, care şade pe ape multe, Cu care s-au desfrânat împăraţii pământului şi cei ce locuiesc pe pământ s­au îmbătat de vinul desfrânării ei. Şi m-a dus, în duh, în pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară roşie, plină de nume de hulă [...]. Şi femeia era îmbrăcată în purpură şi în stofă stacojie şi împodobită cu aur şi cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, având în mână un pahar de aur, plin de urâciunile şi de necurăţiile desfrânării ei. Iar pe fruntea ei scris nume tainic: Babilonul cel mare, mama desfrânatelor şi a urâciunilor pământului.

(Apocalipsă 17:1-5)

Pentru că din vinul aprinderii desfrânării ei au băut toate neamurile şi împăraţii pământului s-au desfrânat cu ea şi neguţătorii lumii din mulţimea desfătărilor ei s-au îmbogăţit. Şi am auzit un alt glas din cer, zicând: Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei; Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu Şi-a adus aminte de nedreptăţile ei. (Apocalipsă 18:3-5).

Pentru aceea într-o singură zi vor veni pedepsele peste ea: moarte şi tânguire şi foamete şi focul va arde-o de tot, căci puternic este Domnul Dumnezeu, Cel ce o judecă. (Apocalipsă 18:8)

Faptul că această generalizare a desfrânării întrupată în chipul marii desfrânate la care ajung să se închine toate neamurile a fost prevăzută încă de acum 2000 de ani ne întăreşte în credinţa în Dumnezeu, Cel ce cunoaşte dinainte întregul curs al evenimentelor istoriei lumii şi Care, pe măsura acestei cunoştinţe, poate să şi intervină pentru a împiedica sporirea răului, aşa cum a întârziat distrugerea cetăţii Ninive pentru pocăinţa poporului său. Dar omul are mai presus de toate o libertate care este sfântă în faţa Domnului. Potrivit acesteia, poate cere şi primi ajutorul lui Dumnezeu când se îndreaptă cu toată inima către El sau poate refuza acest ajutor alegând o falsă „cale de mijloc”, adică a fi şi cu Hristos şi cu lumea. Dar ce legătură are Dumnezeu cu mamona?

Prof. Mihai CRISTEA

Articol aparut in numarul 2 al revistei Presa Ortodoxa

Publicat in Al optulea veac, Controverse ale vremii.

Etichete: , , , .


8 Responses

Stay in touch with the conversation, subscribe to the RSS feed for comments on this post.

  1. Vali says

    Articolul pare interesant, dar din pacate se adreseaza, pe acest site, tocmai celor despre care se presupune ca nu au citit Codul lui da Vinci, adica unor crestini care nu sunt interesati neaparat de planuri diabolice…. Cu alte cuvinte, mi se pare ca ne speriati pe noi, crestinii, in legatura cu venirea unor vremuri apocaliptice. Poate cartea de fata (nu am citit-o si nici nu am de gand sa o fac) cuprinde doar o fantezie bine scrisa si de aceea s-a si vandut. Ca or fi si unii care sa stea s-o mai si creada si sa-si faca din ea o carte de capatai, e posibil, dar in niciun caz nu se poate ca toti cititorii ei sa se ia buluc dupa ea, fara nicio verificare, mai ales ca pe Descovery Chanel si pe alte programe au aparut reportaje in care cartea este combatuta si contrazisa in toate asa-zisele ei dovezi incontestabile – iar la aceste reportaje m-am uitat, atunci cand se facea o valva despre aparitia cartii. Deci… desi siteul dvs mi-a fost recomandat de o persoana care este si preot, nu mi se pare folositor sufleteste, din contra. Ma asteptam la alt fel de articole de la dvs., ziditoare de suflet, nu tulburatoare. Nu am timp sa analizez planuri diabolice, cata vreme ma rog si ma gandesc cu incredere la Pronia lui Dumnezeu.
    Dumnezeu sa ne lumineze pe toti!

  2. admin says

    Ne iertati, dar pare ca nu ati citit defel articolul. Altfel, e ciudat cum se poate gasi timp pentru vizionarea documentarelor de la Discovery Chanel dar nu pentru lecturarea atenta a unei reviste ortodoxe. Apoi, tocmai pe canalul amintit a fost o adevarata campanie de documentare prin care se sprijineau “tezele” enuntate in aceasta carte. Iar motivul pentru care autorul s-a aplecat asupra ei este ca e un “best seller”, o carte care s-a vandut extraordinar de bine, inclusiv la noi in tara. Nu trebuie sa fii preocupat de planuri diabolice ca sa iti pui niste intrebari de bun simt cu privire la campania declansata cu aceasta carte – si nu numai – si ce se urmareste a se atinge prin ea.
    Suntem insa de acord ca accentul in viata noastra duhovniceasca trebuie pus pe tainele credintei. Trebuie atins un echilibru intre osandirea pe fata a lucrurilor intunericului la care indeamna Sf. Ap. Pavel si marturiile luminoase ale lucrarilor lui Dumnezeu in lume.

  3. Vali says

    Pana la un punct aveti dreptate, adica iti poti pune intrebari de bun simt cu privire la… etc. Asta am facut si eu, de aceea am urmarit si reportaje pro cartea amintita, dar si contra, iar cele contra au fost foarte bine facute si documentate, incat m-au lamurit pe deplin, iar cele pro au parut doar joaca de copii.
    Nu aveti dreptate cand spuneti ca nu am citit articolul dvs. Adica am comentat fara sa citesc? De ce as fi facut-o, ca sa ma dau rotund? Ha, ha. Pur si simplu caut pe Internet lucruri folositoare de suflet, contrar multor crestini care se feresc cu o oarecare groaza de net, avand impresia ca e diabolic cu totul… Asta e o alta discutie…
    Si zicandu-mi-se: vezi, la adresa… vei gasi o revista ortodoxa extraordinara, s-o recomanzi si altora etc., m-am asteptat la mai mult din partea dvs, atata tot. Treaba cu Codul lui da Vinci mi se pare rasuflata, orice crestin de bun simt stie ca e o minciuna. Iar ceilalti, care nu sunt interesati de parerea ortodoxa privitoare la aceasta carte, mai mult ca sigur ca au dat de reportajele amintite de pe Descovery.
    In fine, am dorit doar sa subliniez ca noi crestinii mai mult trebuie sa luminam prin cele bune, decat sa le infieram pe cele rele. Si cu grija sa infieram, ca sa nu cadem – Doamne fereste-ne pe toti – in pacatul judecarii si al mandriei.
    Succes la a arata marturiile luminoase ale lucrarilor lui Dumnezeu in lume!

  4. admin says

    Am afirmat ca nu ati citit articolul pentru ca parea nu ati inteles intentia lui. Evident ca scopul nu este sa se faca o contra -reclama celor care citesc Da Vinci. Sau sa recomandam crestinilor sa nu o citeasca. Scopul articolului este mult mai amplu, anume, acela de a creiona, prin intermediul acestui roman, mecanismele de perpetuare si, in acelasi timp, logica si anti-sensurile noii religii. Noul mod de viata, al societatii contemporane, se bazeaza pe o “spiritualitate”, chiar daca aceasta este una profund pervertita. Numai astfel se explica directia spre prapastie si nenoricire catre care ne indreptam ca omenire.
    Stim bine ca pacatul este o consecinta a unui mod de gandire. Acest mod de gandire ne interesa pe noi, pentru ca ce este vadit, nu mai este ascuns, si astfel raul poate fi cu usurinta identificat si indepartat.
    Cum spuneam si mai sus, exista si alte articole pe acest site si cu mult mai multe in revista. Nedumereste parerea critica nu pentru ca nu ne place critica, ci pentru ca e spusa atat de usor si fara drept de apel, mai cu seama atunci cand facem caz de pacatul mandriei si al judecarii.
    Dar va multumim pentru toate observatiile dvs. In mod evident, avem multe, multe defecte, si multe trebuie indreptate. Multumim pentru urari si va dorim un post binecuvantat in continuare!

  5. Vali says

    Nu vreau sa par insistent, si nici obraznic. Doar ca, personal, nu mi se pare necesara adancirea mecanismelor raului din lume, ci mai cu seama increderea in Pronia lui Dumnezeu si rugaciunea pentru a implini voia Lui. Pur si simplu eu, ca si cititor al dvs online, nu am fost convins sa trec mai departe, sa citesc si revista scrisa.
    Multumesc de urari, asemenea si dvs!

  6. admin says

    Nu sunteti nici una nici alta. :) Noi credem ca e nevoie de amandoua lucrurile. In masura in care simtim Pronia lui Dumnezeu, ne mahnim pentru rautatea care s-a dezlantuit asupra noastra, asupra tuturor oamenilor. Nu este corect duhovniceste sa fim nepasatori fata de aproapele, cand acesta se otraveste cu astfel de invataturi subtil propagate. Dar, desigur, ii intelegem si pe cei care simt nevoia sa vada exclusiv partea luminoasa a evenimentelor din aceasta viata. In lumea in care traim, este o forma de refugiu.

    http://www.familiaortodoxa.ro/2009/03/03/oamenii-trebuie-sa-afle-caci-nu-cunosc/

    http://www.familiaortodoxa.ro/2009/01/27/batranul-dionisie-de-la-colciu-despre-romanii-vremurilor-de-pe-urma/

  7. Vali says

    Of… Pe de o parte va multumesc pentru linkurile pe care mi le-ati indicat… Am citit acolo lucruri frumoase, cu convertirea si cu Batranul Dionisie. Am cules de acolo ca “oamenii trebuie sa afle, caci nu cunosc” – nu cunosc bucuria harului, iar pe cel proaspat convertit: “îl ascultau uimiţi vorbind despre minunile făcute de icoane şi despre privegherile de 10-12 ore din Sfântul Munte”.
    Iar Batranul Dionisie, tot asa, cand era intrebat de cei curiosi ce este cu vremurile din urma, cu intrarea in Europa si cu celelalte, a insistat (asa am observat eu) pe: “Durerea cea mai mare este că noi între noi nu ne iubim, noi între noi”, “Eh, să ne lăsăm în purtarea de grijă a lui Dumnezeu” și la sfarsit: “Eh, să lăsăm astea, să nu iscodim noi astea, că ne dărâmăm”.
    Deci, intr-un fel, asa doream si eu sa zic, dar nu am – evident – darul parintelui.
    Nu spun, si cand e ceva negativ care se cere clarificat, trebuie ca sa fie clarificat, de cei in masura sa o faca, care au pregatirea necesara, spirit de observatie si altele. Dar uneori nu ne concentram prea mult asupra masinatiunilor raului, cazand in capcana neincrederii in tot ce inseamna stat, putere, conducere? E mare ispita aici…
    Nu bag capul in nisip, ca strutul, dar voi continua sa citesc cu predilectie articole care sa reflecte revarsarea harului, cum a fost mai ales primul pe care mi l-ati recomandat. Al doilea, mi-a aratat multa iscodire din partea celor care il intrebau pe parintele. La un parinte batran ma duc sa-mi dea sfat despre rugaciune, pocainta, nu sa-l ispitesc despre ce va fi si cine mai pacatuieste pe lume.
    Va multumesc pentru raspunsurile prompte si… voi mai citi din ce publicati, spre folos!

  8. admin says

    E real pericolul de a ne concentra prea mult asupra raului, da. Desi nu vad ca pericolul ar consta in neincrederea asupra conducerii, ci in blazarea ce ii pandeste pe care se ocupa exclusiv de acest aspect. In privinta dialogului cu P. Dionisie, el face parte dintr-o carte intreaga care atinge foarte multe aspecte. Chiar si interviul redat in numarul semnal nu este integral, ci are o continuare in numarul 1 care va fi cat de curand postata si pe site. De aceea, temele legate de antihrist, UE, si toata lucrarea tainei faradelegii, nu reprezinta decat o parte din mai multe dialoguri pe mai multe subiecte. Lucru firesc, toti marii duhovnici avand raspunsuri si pe astfel de teme, si ne amintim de Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuv. Serafim Rose, chiar si p. Rafail Noica, toti au atins si teme de acest gen in convorbirile sau scrierile lor. Desigur, cu “nelinistea cea buna” si nu cu fascinatia morbida a celor care sunt preocupati exclusiv de rau. Pe care sa dea Domnul sa o dobandim cu toti, pentru a ne feri atat de ispitele de stanga (cele ale delasarii) cat si de cele de-a dreapta (ale concentrarii excesive si ideologice asupra ispitelor din afara).



Some HTML is OK

or, reply to this post via trackback.