Cuviosul Eftimie a fost egumen al Mănăstirii Vatopedi în a doua jumătate a veacului al treisprezecelea, într-o perioadă critică pentru viaţa Bisericii Ortodoxe şi a Sfântului Munte. După Sinodul de la Lyon din 1274, unde s-a realizat una din unirile false între ortodocşi şi romano-catolici, trimişii latinocugetători ai împăratului Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282) şi ai patriarhului Ioan al XI-lea Vekkos (1275-1282), „arhitecţii” acestei false uniri, au încercat să-i forţeze pe monahii aghioriţi să accepte dogmele eretice. Aceasta se întâmpla pe la anii 1279-1280.
Cuviosul Eftimie „fiind puternic întemeiat în predaniile ortodoxe a mustrat pe latinocugetători”. Din această pricină, conform Sfântului Nicodim Aghioritul, „fiind legat cu lanţuri, a fost înecat în marea Kalamitsi”. Doisprezece ucenici şi ascultători ai viteazului egumen, fiind de un cuget cu el, au suferit împreună cu părintele lor sfârşit mucenicesc.
Un codice al Mănăstirii Vatopedi descrie astfel mucenicia părinţilor: „După acestea au venit şi în Vatopedi şi au vrut să facă asemenea. Iar egumenul şi fraţii cei împreună cu el au mustrat erezia împăratului şi a patriarhului. Iar acei lupi mâncători de sânge şi nu miei i-au scos pe monahi afară din mănăstire şi i-au spânzurat într-un munte, care de atunci a fost numit Furkovounion. Iar pe egumen, care se numea Eftimie, împreună cu alţi doisprezece învăţaţi (cinstiţi) ieromonahi, care i-au mustrat în faţă cu bărbăţie, pe ieromonahi i-a spânzurat, iar pe egumen înlănţuindu-l l-au dus şi l-au lăsat pe o piatră dincolo de mare, la Kalamitsi, care este departe de mănăstire ca la trei mile şi acolo a fost înecat şi astfel a luat cununa mărturisirii lui. Iar acea ridicătură (eşafodaj) s-a numit de atunci scaunul egumenului. Toate celelalte lucruri ale mânăstirii câte le-au găsit, le-au jefuit şi au pustiit-o. Iar după câteva zile încetând acea tulburare, au ieşit monahii din pădure, unde reuşiseră mai înainte să fugă scăpând de moarte. Au găsit trupurile celor junghiaţi mai înainte răspândite pe pământ, neîngrijite şi moarte şi cu multe lacrimi şi tânguiri le-au îngropat zicând şi psalmii: „Dumnezeule, intrat-au neamurile în moştenirea Ta…” şi celelalte. Pe fiecare îl îngropau acolo unde îl aflau. Acestea au avut loc în luna octombrie la anii 6953 şi astfel a avut loc sfârşitul”. (Cf. Codicelui Sf. Mănăstiri Vatopedi 292/1841).
Pomenirea sfinţilor slăviţilor cuvioşilor mucenici se săvârşeşte pe 4 ianuarie, iar slujba lor a fost alcătuită de imnograful Haralambie Busia. Cuviosul mucenic Eftimie este zugrăvit în pridvorul bisericii mari, fresca datând din anul 1802. Mucenicia monahilor de la Vatopedi s-a păstrat atât de bine în memoria părinţilor athoniţi încât întâmplările petrecute acum 700 de ani şi astăzi pot fi istorisite cu fidelitate. Locul unde până acum câţiva ani s-a aflat stejarul de care au fost spânzuraţi părinţii este cinstit cu multă evlavie până în zilele noastre.
(după un text tradus de Leontie monahul)
Cele mai recente comentarii